Însărcinată în luna a cincea, soția lui Ștefan Bănică Jr. s-a retras în ultima perioadă, dar CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, a reușit să o găsească! Vă prezentăm cele mai noi imagini cu graviduța Lavinia Pârva. Frumoasa brunetă radiază de fericire, semn clar că sarcina îi priește de minune.
Ștefan Bănică și Lavinia Pârva formează un cuplu de șapte ani, iar, în septembrie 2017, cei doi s-au căsătorit. În urmă cu cinci luni, frumoasa brunetă a rămas însărcinată, după o serie de vizite la clinicile de fertilizare.
Astfel, artista este gravidă în al doilea trimestru și urmează să-i dăruiască celebrului cântăreț un copil. Anunțul a fost făcut chiar de viitorul tătic, pe 15 decembrie, cu ocazia ultimului său concert de Crăciun la Sala Palatului.
”Doamnelor şi domnilor, vă spun de fiecare dată, viaţa este frumoasă. Încercaţi să vă bucuraţi de ea pentru că şi eu fac acelaşi lucru. Încerc. Nu ştiu dacă îmi reuşeşte. Şi, pentru că astăzi este ziua fetiţei mele Violeta, o să cânt pentru ea, împlineşte 11 ani. Iar Moş Crăciun mi-a mai adus o surpriză extraordinară şi am să spun astă seară… Şi faţă de colegii mei, nici ei nu ştiu. Dumnezeu mă încearcă şi am să fiu tată pentru a treia oară”, a anunţat Ştefan Bănică.
(VEZI AICI: PRIMELE IMAGINI CU BURTICA DE GRAVIDĂ A SOȚIEI LUI BĂNICĂ JR.)
Între timp, burtica Laviniei Pârva a prins contur. Cunoscuta artistă și soțul ei ar urma să devină părinți la începutul verii. Viitoarea mămică se simte excelent și arde de nerăbdare să-și strângă pruncul în brațe. Până atunci, frumoasa brunetă continuă să fie o femeie foarte activă. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, a întâlnit-o la un restaurant cu specific libanez din Capitală, în compania unei prietene. La masă a fost toată numai un zâmbet.
A radiat de fericire, semn clar că postura de graviduță îi priește de minune. În local, Lavinia Pârva a petrecut aproximativ două ore. Soția lui Ștefan Bănică Jr. a mâncat, a stat la povești cu amica ei și s-a simțit perfect. A plecat însoțită de tânăra care i-a ținut companie, pe care a lăsat-o la doar câteva zeci de metri de restaurant. Până să ajungă acasă, artista s-a oprit la benzinărie, de unde și-a cumpărat o cutie cu suc natural. Semn clar că are foarte mare grijă de sarcină.
(NU RATA: CUM A FOST SURPRINSĂ LAVINIA PÂRVA LA SCURT TIMP DUPĂ CE S-A AFLAT CĂ ESTE ÎNSĂRCINATĂ)
Pentru că artista se îmbracă în haine largi, burtica ei de graviduță iese foarte greu în evidență. A acumulat, însă, câteva kilograme, iar corpul ei a suferit anumite modificări. Nu este, totuși, cazul să intre în panică. Pentru că, deși este însărcinată în cinci luni, artista arată senzațional și merită toate laudele și aprecierea. Ștefan Bănică Jr. este, cu siguranță, mândru că care o astfel de soție.
Recent, în cadrul unui interviu, Lavinia Pârva s-a declarat super-fericită, atât cu viața ei profesională, cât și cu cea personală, ocazie cu care a mărturisit că un copil este binevenit în viața ei și a lui Ștefan Bănică Jr.
„Echilibrul este cel mai important lucru în viață. Toate vin atunci când trebuie să vină și dacă trebuie să vină. Am o meserie care îmi place foarte tare, am o familie frumoasă, am prieteni minunați în jurul meu și sunt sănătoasă. Niciodată nu mi-am proiectat nimic și nu mi-am făcut planuri în niciun sens. Orice femeie la un moment dat își dorește un copil. Eu am spus-o clar, treaba asta vine când e momentul. Cu siguranță că e binevenit, dacă Dumnezeu vrea, copilul va veni în viața noastră. Noi suntem la fel de fericiți ca înainte de a face acest pas. Cred că e o chimie între noi doi, o compatibilitate. Fiecare om în viață întâlnește un om important de la care are multe lucruri de învățat. Mi-a plăcut mereu să stau lângă oameni de la care am ce învăța”, a explicat Lavinia Pârva.
(CITEȘTE ȘI: SOȚIA LUI BĂNICĂ JR. S-A BĂGAT PE SUB PIELEA SOACREI)
Ştefan Bănică Jr. s-a căsătorit în secret cu iubita lui, Lavinia Pârva, iar informaţia a făcut ocolul internetului, în septembrie 2017. Nu au existat însă detalii despre nunta celor doi, tocmai pentru că evenimentul s-a petrecut departe de ochii curioşilor, în Bulgaria!
Nici prietenii apropiaţi nu au avut habar de nimic. Ei au fost chemaţi la un hotel din Balcic, sub un anume pretext. Li s-a spus că artistul îşi va sărbători ziua de naştere în avans, printr-o petrecere. Numai că primele semne de întrebare au apărut la acel moment, pentru că Ştefan este născut pe 18 octombrie.
(NU RATA: SINGURELE POZE CU ŞTEFAN BĂNICĂ JR. LA BALCIC, ÎN VACANŢA ÎN CARE S-A ÎNSURAT CU LAVINIA PÂRVA)
Chiar şi aşa, invitaţii au ”muşcat ” nada, dar s-au trezit în faţa faptului împlinit, adică la nunta lui Ştefan cu Lavinia. Petrecerea a fost extrem de reuşită, mai ales că invitaţii au fost cu atenţie selectaţi pentru evenimentul care s-a vrut intim şi… secret!